Oamenii se plang

Oamenii din jurul meu sunt deprimati. Principalul motiv: banii. De cand au ajuns banii sa fie atat de importanti in viata noastra? Se stie ca e criza si poate nu-ti mai permiti somonul afumat sau pantofii de 7 milioane (asta e pentru Cristina). Dar la Ana nu te gandesti? Ea e fuckera si acu' sta acasa. Nu, femeile se plang. Va rog opriti-va!!!!

Urasc oamenii care se plang. "Ma doare capul, ma doare mana, nu mai am bani, dar merg sa-mi iau o noua bluzita, sunt prea grasa, dar mananc ca o vaca la MC". Oamenii care intr-adevar au probleme, nu se plang. Sunt prea tristi sa faca asta.

Eu sunt bine. E soare afara si asta ma face fericita. Plecati cu vaicarelile si lasati-ma sa ma bucur de lumea mea. Urasc depresiile. Ma fac sa ma gandesc la viitor si asta chiar nu suna bine. Asa ca, dragele mele colege si prietene, chilluiti-va! O sa fie bine si la noua casa, si la noul job si pe la facultate (pentru cei ce "nu-ntelege").

Ma deprima si despartirile, schimbarile mari. Si toate astea vin acum. Pentru mine si pentru cei din jur si le simt pe toate. Asa ca lasati-ma sa ma bucur de anotimpul meu, sa fiu mica asa cum imi place si nu va mai plangeti. Va multumesc pentru intelegere!

P.S: sper sa nu se supere nimeni, dar chiar nu-mi plac oamenii care se plang mult si aiurea. HiHi :-)

De ce am blog

Niciodata nu am inteles de ce au oamenii blog. Am inteles blogurile informative, pe cele culturale, pe cele cu haine vintage. Nu am inteles de ce ai scrie despre sentimentele si gandurile tale, asa in vazul lumii. Am ajuns sa am blog pentru ca trebuie. Nu ma voi ocupa de el, il voi lasa sa respire aici in voia lui, atat cat se poate si cat ma lasa blogger.com. Am zis ca o sa-mi fac blog cand o sa mi se intample ceva interesant. Dar mie orice maruntis mi se pare interesant si semnficativ pentru o zi din viata mea - discutia cu o cersetoare, cearta din autobuz, cand vezi o chelnerita ciufuta care zambeste tamp doar pentru ca l-a vazut pe Tudor Chirila pe o scena. Nu o sa blabla pe aici doar de amorul blogoreei. O sa scriu daca am chef, cand am chef, despre ce am chef si cum am chef. Astazi pur si simplu nu am chef. O sa spun doar atat: nu e normal sa fii suspectat, nu e normal sa fii paranoic, nu e normal sa inventezi -daca n-o faci for fun si ca sa ajungi intr-un final in acea lume cu ponei si floricele- nu e normal sa creezi o criza ca simpla metoda de manipulare si nu e normal sa nu fii om. In my way, everything is much more easier.